Ce frumosi sunt! Felicitari, Domnule Balan!! Asta este avantajul berbecilor: se pot face experimente la varietatea de culori, este cu "suspans", ce culori vor iesi din parinti diferiti la culoare. Respect, sa tineti tot asa!
Îmi pare rău dar dar eu nu sunt adeptul împerecherilor pe varietăți de culoare diferite, ceea ce ați văzut, cele două isabelle sunt ieșite din ambii părinți albastru, dar acest aspect este că aceștia au ambii gene recesive de isabelle care dacă se intâlnesc rezultă în dominanță în fenotip. Este un caz particular, însă isabelle este o culoare standardizată. Nu același lucru se întâmplă dacă se fac însă combinații aleatoare de culori. În comentariul de mai jos am să vă explic de ce .
CONCEPTUL DE RASĂ PURĂ - împerecherile la rasa Berbec Uriaș .
Se cunoaște că pentru berbeci uriași sunt evidențiate la nivelul standardului european două rase distincte : Berbecii uriași și berbecii uriași cu desen (sau cu mantie) sau cum mai spun crescătorii, berbecii mantulați.
De fapt ar fi o rasă, dar comisia de standardizare europeană care lucrează cu standardele raselor, așa a stabilit, iar dacă sunt mai mult de 3 criterii diferite se consideră o rasă diferită. Distincția este că berbecii cu desen au culoarea albă și mantia pe culoarea specifică desenului - evident și criteriile de apreciere sunt diferite; la berbecii uriași unicolori se apreciază capul și urechile separat, iar la berbecii cu manta deoarece apare desenul care se apreciază separat, capul și urechile se apreciază la un singur criteriu împreună.
Dar tema discuției este despre cum ar trebui să se facă împerecherile la aceste rase pentru a obține în descendență produși care să se încadreze în standard.
Normal pentru obținerea unor caractere omogene, ar trebui ca toți crescătorii să împerecheze iepuri care fenotipic sunt asemănători. Ce se înțelege prin acest lucru ? Că părinții trebuie să fie de vârste apropiate, să aibă o dezvoltare corporală suficient de bună care se încadrează în standard, greutatea, forma corpului și tipul, părul, capul urechile și culoarea să fie asemănătoare. Se recomandă ca aceste criterii după care se face selecția să fie îndeplinite, tocmai ca produșii obținuți să transmită mai departe aceleași caractere ale rasei.
Am aici o observație: dacă cel mai adesea crescătorii împerechează ceea ce este foarte bun cu ceea ce este foarte bun, în privința culorii acest lucru nu este respectat .
Conceptul de rasă pură implică conceptul de conservare a caracterelor - vrem o anumită talie, o anumită formă a corpului, vrem o anumită poziție, o anumită lungime la urechi, vrem o anumită conformație a capului și urechilor și nu în cele din urmă dorim o anumită culoare care să fie strălucitoare, uniformă, fără defecte ușoare sau grave.
Pentru culoare sunt mai multe criterii de arbitraj din cele 7 de pe foaia de arbitraj, în funcție de rasă, care este la fel de important ca oricare dintre celelalte criterii, și care sunt cotate cu 15 puncte.
Ce apreciem din punct de vedere al culorii ?
Apreciem la culoare : intensitatea culorii, uniformizarea culorii, culoarea de acoperire, intermediară și de bază, strălucirea, omogenitatea ( adică inexistența de fire albe sau nuanțe de alte culori, inexistența de pete de altă culoare.
Iată deci că aceste criterii ne pot oferi foarte multe informații, dar adesea crescătorii sunt depunctați la acestea. Oare de ce?
Trebuie să spunem că unele defecte ușoare sau chiar grave cu privire la criteriul culoare se datorează faptului că împerecherile nu respectă regulile de păstrare a culorilor și conservare a acestora prin împerechere. Împerecherile trebuie să se facă în marea majoritate a cazurilor pe aceeași varietate de culoare: adică agouti cu agouti, galben cu galben, albastru cu albastru, galben de turingia cu galben de turingia și așa mai departe.
Gândiți-vă puțin ce se poate întâmpla dacă amestecăm culorile între ele !? Depinde și ce culori sunt amestecate, pentru că unele culori prin combinare au reguli stricte de segregare. Dacă acestea sunt curate, vor rezulta din împerechere aceeași culoare, iar dacă culorile sunt amestecate și nu sunt curate fiind obținute prin amestec atunci va rezulta un cuib multicolor, practic produșii vor avea un genotip de gene de culoare amestecate.
Ceea ce trebuie subliniat, este că prin amestecul culorilor, adică împerecherea între părinți de culori diferite, riscăm să obținem exemplare care din punct de vedere al culorii nu vor avea o culoare omogenă pe toată suprafața corpului, pot apare nuanțe mai slabe ca intensitate la culoarea de acoperire sau de bază, deci culori șterse, desenul nu va mai fi la fel de evident sau intens, vor putea apărea nuanțe distorsionate de culori care nu pot fi încadrate într-un anumit standard de culoare.
Culorile deja au fost foarte bine evidențiate în standarde, dar tentația de a experimenta este foarte mare la unii crescători datorită varietăților de culoare obținute și diversității coloristice, numai că fenotipic aceste nuanțe nu pot fi încadrate în standard la culoarea respectivă.
De aceea crescătorii care nu cresc rasa berbec în rasă curată, adică pe varietatea de culoare curată, vor avea mai puține șanse și posibilități să obțină exemplare de calitate conform standardului.
Fără cunoștințe solide de segregare a culorilor împerecherile între culori diferite nu sunt recomandate, și mai ales între exemplare care au ambii părinți diferiți ca și culori.
Dacă vrem să creștem iepuri în rasă pură, nu putem să abandonăm conceptul de rasă pură și să experimentăm, sub acoperișul afirmației că sunt aceeași rasă și să zicem că avem varietăți diferite de culoare fiindcă culorile vor fi amestecate, nu vor mai fi curate.
Nu putem abandona calitatea genetică și fenotipică de dragul diversității coloristice, fiindcă atunci ne îndepărtăm de la scopul nostru principal, acela de a crește iepuri de rasă pură. Acest concept implică creșterea și împerecherea între animale cu aceleași culori, pentru a obține conservarea calităților în cadrul criteriului culoare și nu numai.
Puritatea culorii contează foarte mult pentru punerea în evidență a intensității culorii, a strălucirii, a uniformizării a existenței unei culori intense pe întreaga lungime a firului de păr de la culoarea de bază la cea acoperitoare. Alte nuanțe, reflexe, desen șters, culoare ștearsă, culori amestecate, neomogenitate, neuniformizare, pete sau fire albe sunt de nedorit și reprezintă defecte ușoare sau grave în funcție de încadrarea în standard.
Totuși sunt posibile și unele compatibilități . Care ar fi acestea ? Compatibilitățile sunt pe aceeași varietate de culoare între berbecii unicolori și berbecii cu desen, pentru ameliorare am putea împerechea în cadrul aceleiași culori aceste două rase.
Împerecherile dintre varietățile de culoare care au și desen, cum ar fi turingia, sallander cu alte varietăți de culoare unicolore, sau între ele nu sunt recomandate fiindcă duc la obținerea unor nuanțe șterse ale desenului, și distorsiuni de culoare evidente sau diluție a culorii și desenului. Trebuie menționat că această culoare galben de turingia este o culoare de sine stătătoare, acel galben cărămiziu asociat cu desenul specific, care este standardizată și este dată de rasa respectivă.
Am întâlnit pe internet anumite referiri la turingian pe albastru sau turingian pe havana, ceea ce este impropiu spus , culoarea turingia este acel galben de turingia, nu pot fi culori galben pe albastru sau galben pe havana, ele nefiind dealtfel standardizate, sunt nuanțe de gene amestecate. Ele există evidențiate în codul științific al culorilor la iepuri, dar nu sunt standardizate în Standardul european al iepurilor de rasă.
La fel în cazul culorii sallander dată de rasa respectivă, culoarea este asociată cu desenul, alte nuanțe nefiind standardizate la nivel european.
Probabil evoluția și cercetările genetice vor duce și la apariția a noi desene, culori și rase, dar la momentul actual discutăm despre normele și regulile valabile la acest moment în domeniu.
Rămâne la aprecierea dvs. despre cum doriți să faceți împerecherile la aceste rase, în funcție de ceea ce vă doriți dvs., o calitate pe rasă curată a ceea ce însemnă o varietate de culoare pură, cu care să aveți rezultate în expoziții sau o diversitate coloristică într-adevăr încântătoare ochiului, dar necompetitivă expozițional și nici ca putere de transmitere a culorii pure.
Un iepure care are în ascendență 3-4 bunici de culori diferite, și părinții tot de culori diferite, va avea gene amestecate de culoare și un fenotip slab pe culoare, iar puterea de transmitere la urmași a culorii va fi slabă tocmai interacțiunii acestor gene din care unele au o dominanță mai pronunțată iar altele mai slabă.
Rasa pură se caracterizează printr-un genotip stabil inclusiv la culoare, dar mai ales fenotipul care este descris în standardul rasei pentru mai multe caractere să fie conform, inclusiv pentru culoare acest fenotip este foarte bine definit - iar caracteristica principală trebuie să fie puterea de transmitere a caracterelor rasei pure la urmași, adică inclusiv a culorii respective. Cuibul obținut la rasa pură trebuie să aibă produși omogeni și de aceeași culoare întotdeauna.
******************************************
Desi nu detin berbeci si nici nu planific sa fac rost de exemplare din aceasta rasa, totusi am citit cu interes cele relatate mai sus. Am invatat din nou de la Dumneavoastra. Multumesc, va doresc toate cele bune!
D-le Janos, noi am dialogat de-a lungul anilor, și mie mi-a făcut plăcere, așa cum îmi place să dialoghez cu oricare crescător interesat de anumite aspecte, care pune pasiune în ceea ce face.
Învățăm unii de la alții sau facem schimb de informații, ceea ce cu siguranță este un lucru bun, este bine ca întotdeauna să știm să ascultăm ceea ce spune interlocutorul, fiindcă și eu spre exemplu nu cunoșteam rasa Separator până când nu mi-ați spus dvs. de ea .
Există tendința multor crescători de a experimenta, și ea este chiar foarte bună, fiindcă omul a încercat întotdeauna să creeze ceva, ține de creativitate, și așa s-au creat marea majoritate a raselor de iepuri prin experimente, dar și cu puțină știință, adică dirijat și nu în mod aleatoriu.
Sunt aici două diferențe de viziune în rândul crescătorilor - una e aceea a crescătorilor cu experiență care încearcă să obțină o anumită varietate de culoare plecând de la altele după un plan dirijat, sau un proiect care urmărește o anumită schemă genetică, și care știu de la ce pleacă și ceea ce vor să obțină, ceea ce constituie un lucru demn de apreciat, iar altă tendință este aceea a crescătorilor neexperimentați care vor să obțină diverse culori, amestecând culorile în mod aleatoriu, după nici un plan, fără o schemă genetică, iar scopul este unul comercial. Din păcate aceștia din urmă sar peste o anumită etapă, aceea a învățării unor cunoștințe de bază despre genetică, sar peste știință, și vor să imite pe crescătorii experimentați. Sau nu neapărat că vor să imite, ci vor să obțină avantaje comerciale speculând naivitatea altor crescători aflați la început de drum.
Aceasta e realitatea din păcate, Aceste aspecte sunt de o mare diversitate și complexitate, și este foarte greu să disociezi anumite tendințe, însă numai cine e conectat la această realitate și o cunoaște poate observa aceste lucruri.
Și eu vă doresc toate cele bune !
Stimate Domnule Balan, cu urasa de iepure Separator a fost o exceptie, pentru ca am reusit sa va spun ceva nou. In rest am invatat foarte multe lucruri utile de la Dumneavoastra, dintre care cel mai folositor mi-a fost ce am aflat despre coccidioza. Apreciez enorm rabdarea, pe care ati avut de fiecare data fata de mine. ... Sunt total de acord cu cea ce ati afirmat mai sus. Da, intradevar: din pacate, marea majoritate a crescatorilor urmaresc doar profitul lor imediat si „amesteca” culorile si rasele fara vreo prerspectiva, adica aleatoriu. Putini sunt cei care au cunostinte din domeniul geneticii si pot sa „pune pe masa” ceva valoros. … Vedeti, am eu o nelamurire, la care pana acum nu am primit raspuns. Adica. La rasa neozeelandez alb (la cea mai apreciata rasa de carne), de ce se urmareste sa aiba un cap cat mai mare?? Un cap mare la sacrificare strica proportia dintre carne si partile necomestibile. Si totusi, la neozeelandezi la moda este sa aiba un cap aproape cat un urias, in timp ce formele lui de carne sunt cam neglijate. Bine, va marturiesec, ca si dupa opinia mea, neozeealandezii cu un cap robust sunt impresionanti la aspect, dar totusi, fiind vorba de o rasa de carne, unde raman considerentele economice?
Când am fost la o expoziție de la Târgu Secuiesc am avut ocazia să mă reîntâlnesc cu prieteni din zonă, crescători de iepuri, porumbei și găini de rasă. Chiar prin intermediul acestora am cunoscut președintele asociației Jucător de Szekesfehervar cu care am discutat lucruri interesante . Ba mai mult, chiar am trimis două articole scrise de mine despre coccidioza la iepuri și despre mastită care au fost traduse de d-l Herman Constantinescu și publicate într-o revistă din Ungaria, și am primit și eu o carte despre Jucătorul de Szekesfehervar tradusă în limba română.
Despre nelămurirea dvs. în legătură cu neozeelandezul este foarte simplu , inițial rasa a fost creată de crescătorii californieni care au urmărit crearea unei rase pentru producția de carne. Încă nu exista sau era la început fenomenul cu expozițiile iepurilor de rasă, iar după ce această rasă ajunge din America de nord în Anglia, englezii lucrează cu ea dar pentru a ameliora mai mult blănița. Acesta a fost începutul pentru această rasă care apoi a ajuns ușor din Anglia pe continent și s-a răspândit în toată Europa. Sunt două aspecte pe care trebuie să le disociați, crearea rasei și apoi ameliorarea ei pentru a fi prezentă la expoziții. La expoziții se apreciază în special blana, fiindcă iepurii sunt animale de blană. Rasa a fost creată special pentru scopuri industriale, da , pentru a fi crescută în combinate și amenajări cunicole intensive, nu se punea accent pe blană . Europenii ca și asiaticii au pus accent și pe blană, și asta mai mult în rândul crescătorilor particulari , dar nu numai.
Trebuie să vă spun că o rasă poate evolua în timp, se mai ameliorează calitatea blănii, talia, greutatea și vă spun cum, prin infuzii cu alte rase compatibile . Așa că nici această rasă nu a scăpat de infuzii, de aceea au apărut în expoziții exemplare care săreau din standard, la greutate, și bineînțeles la talie, mărimea capului, dar acestea respectau lungimea urechii și greutatea , sau săreau la greutate. De ce ? S-au făcut infuzii cu Uriaș alb și apoi s-a revenit pe hibrizi tot cu neo pentru stabilizarea lungimii urechii.
Pe de altă parte au o influență destul de mare și furajele granulate din ziua de azi, care sunt făcute după rețete științific studiate, pentru aport de proteine, minerale, vitamine ceea ce ridică sporul de creștere al rasei care are tendința de a sări din standard la criteriul greutate. Dar, bomboana de pe tort e chiar decizia comisiei europene de standardizare a asociației europene, unde suntem și noi membri de a mări la unele rase plaja de greutate datorită acestei tendințe. Astfel și la neozeelandez acum limita maximă pentru iepurii de expoziție este 5,500 kg., deci s-a mărit cu 500 grame.
La iepurii de rasă pentru expoziție dacă vă uitați pe o fișă de arbitraj sunt mai multe criterii de apreciere pentru blăniță și desen, mai mult de 3-4 ori. Greutatea e doar un criteriu din cele 7, cum e sănătatea și întreținerea.
Dar deși crescătorii de iepuri de expoziție, cresc aceste animale, este păcat că ei nu valorifică sau nu folosesc blănițele la confecționarea de veșminte.
Este un alt subiect - poate îl abordăm odată, ca și apariția hibrizilor specializați pe producția de carne.
O seară bună vă doresc !
M-ati pus pe ganduri domnule Balan... Mai mult de atat, va marturisesc ca trebuie sa va dau dreptate in ceea ce priveste calitatea slaba a culorii in cazul amestecului de culori la imperechere. Am patit-o personal, iar acum am aflat de ce...
Sima si mult respect!
Dacă ați înțeles ceva din conceptul de rasă pură, eu sunt mulțumit, subiectul e mult mai larg, și are foarte multe cazuri particulare. S-ar putea scrie o carte pe acest subiect, și chiar sunt cărți de genetică care tratează dominanța culorilor și cazuri de împerecheri .
Acest aspect este esențial pentru crescătorii de rasă pură, și el este cel care face diferența în competiții mai ales la nivel european și chiar național.
Numai bine și dvs. !
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.
CONCEPTUL DE RASĂ PURĂ - împerecherile la rasa Berbec Uriaș .
Se cunoaște că pentru berbeci uriași sunt evidențiate la nivelul standardului european două rase distincte : Berbecii uriași și berbecii uriași cu desen (sau cu mantie) sau cum mai spun crescătorii, berbecii mantulați.
De fapt ar fi o rasă, dar comisia de standardizare europeană care lucrează cu standardele raselor, așa a stabilit, iar dacă sunt mai mult de 3 criterii diferite se consideră o rasă diferită. Distincția este că berbecii cu desen au culoarea albă și mantia pe culoarea specifică desenului - evident și criteriile de apreciere sunt diferite; la berbecii uriași unicolori se apreciază capul și urechile separat, iar la berbecii cu manta deoarece apare desenul care se apreciază separat, capul și urechile se apreciază la un singur criteriu împreună.
Dar tema discuției este despre cum ar trebui să se facă împerecherile la aceste rase pentru a obține în descendență produși care să se încadreze în standard.
Normal pentru obținerea unor caractere omogene, ar trebui ca toți crescătorii să împerecheze iepuri care fenotipic sunt asemănători. Ce se înțelege prin acest lucru ? Că părinții trebuie să fie de vârste apropiate, să aibă o dezvoltare corporală suficient de bună care se încadrează în standard, greutatea, forma corpului și tipul, părul, capul urechile și culoarea să fie asemănătoare. Se recomandă ca aceste criterii după care se face selecția să fie îndeplinite, tocmai ca produșii obținuți să transmită mai departe aceleași caractere ale rasei.
Am aici o observație: dacă cel mai adesea crescătorii împerechează ceea ce este foarte bun cu ceea ce este foarte bun, în privința culorii acest lucru nu este respectat .
Conceptul de rasă pură implică conceptul de conservare a caracterelor - vrem o anumită talie, o anumită formă a corpului, vrem o anumită poziție, o anumită lungime la urechi, vrem o anumită conformație a capului și urechilor și nu în cele din urmă dorim o anumită culoare care să fie strălucitoare, uniformă, fără defecte ușoare sau grave.
Pentru culoare sunt mai multe criterii de arbitraj din cele 7 de pe foaia de arbitraj, în funcție de rasă, care este la fel de important ca oricare dintre celelalte criterii, și care sunt cotate cu 15 puncte.
Ce apreciem din punct de vedere al culorii ?
Apreciem la culoare : intensitatea culorii, uniformizarea culorii, culoarea de acoperire, intermediară și de bază, strălucirea, omogenitatea ( adică inexistența de fire albe sau nuanțe de alte culori, inexistența de pete de altă culoare.
Iată deci că aceste criterii ne pot oferi foarte multe informații, dar adesea crescătorii sunt depunctați la acestea. Oare de ce?
Trebuie să spunem că unele defecte ușoare sau chiar grave cu privire la criteriul culoare se datorează faptului că împerecherile nu respectă regulile de păstrare a culorilor și conservare a acestora prin împerechere. Împerecherile trebuie să se facă în marea majoritate a cazurilor pe aceeași varietate de culoare: adică agouti cu agouti, galben cu galben, albastru cu albastru, galben de turingia cu galben de turingia și așa mai departe.
Gândiți-vă puțin ce se poate întâmpla dacă amestecăm culorile între ele !? Depinde și ce culori sunt amestecate, pentru că unele culori prin combinare au reguli stricte de segregare. Dacă acestea sunt curate, vor rezulta din împerechere aceeași culoare, iar dacă culorile sunt amestecate și nu sunt curate fiind obținute prin amestec atunci va rezulta un cuib multicolor, practic produșii vor avea un genotip de gene de culoare amestecate.
Ceea ce trebuie subliniat, este că prin amestecul culorilor, adică împerecherea între părinți de culori diferite, riscăm să obținem exemplare care din punct de vedere al culorii nu vor avea o culoare omogenă pe toată suprafața corpului, pot apare nuanțe mai slabe ca intensitate la culoarea de acoperire sau de bază, deci culori șterse, desenul nu va mai fi la fel de evident sau intens, vor putea apărea nuanțe distorsionate de culori care nu pot fi încadrate într-un anumit standard de culoare.
Culorile deja au fost foarte bine evidențiate în standarde, dar tentația de a experimenta este foarte mare la unii crescători datorită varietăților de culoare obținute și diversității coloristice, numai că fenotipic aceste nuanțe nu pot fi încadrate în standard la culoarea respectivă.
De aceea crescătorii care nu cresc rasa berbec în rasă curată, adică pe varietatea de culoare curată, vor avea mai puține șanse și posibilități să obțină exemplare de calitate conform standardului.
Fără cunoștințe solide de segregare a culorilor împerecherile între culori diferite nu sunt recomandate, și mai ales între exemplare care au ambii părinți diferiți ca și culori.
Dacă vrem să creștem iepuri în rasă pură, nu putem să abandonăm conceptul de rasă pură și să experimentăm, sub acoperișul afirmației că sunt aceeași rasă și să zicem că avem varietăți diferite de culoare fiindcă culorile vor fi amestecate, nu vor mai fi curate.
Nu putem abandona calitatea genetică și fenotipică de dragul diversității coloristice, fiindcă atunci ne îndepărtăm de la scopul nostru principal, acela de a crește iepuri de rasă pură. Acest concept implică creșterea și împerecherea între animale cu aceleași culori, pentru a obține conservarea calităților în cadrul criteriului culoare și nu numai.
Puritatea culorii contează foarte mult pentru punerea în evidență a intensității culorii, a strălucirii, a uniformizării a existenței unei culori intense pe întreaga lungime a firului de păr de la culoarea de bază la cea acoperitoare. Alte nuanțe, reflexe, desen șters, culoare ștearsă, culori amestecate, neomogenitate, neuniformizare, pete sau fire albe sunt de nedorit și reprezintă defecte ușoare sau grave în funcție de încadrarea în standard.
Totuși sunt posibile și unele compatibilități . Care ar fi acestea ? Compatibilitățile sunt pe aceeași varietate de culoare între berbecii unicolori și berbecii cu desen, pentru ameliorare am putea împerechea în cadrul aceleiași culori aceste două rase.
Împerecherile dintre varietățile de culoare care au și desen, cum ar fi turingia, sallander cu alte varietăți de culoare unicolore, sau între ele nu sunt recomandate fiindcă duc la obținerea unor nuanțe șterse ale desenului, și distorsiuni de culoare evidente sau diluție a culorii și desenului. Trebuie menționat că această culoare galben de turingia este o culoare de sine stătătoare, acel galben cărămiziu asociat cu desenul specific, care este standardizată și este dată de rasa respectivă.
Am întâlnit pe internet anumite referiri la turingian pe albastru sau turingian pe havana, ceea ce este impropiu spus , culoarea turingia este acel galben de turingia, nu pot fi culori galben pe albastru sau galben pe havana, ele nefiind dealtfel standardizate, sunt nuanțe de gene amestecate. Ele există evidențiate în codul științific al culorilor la iepuri, dar nu sunt standardizate în Standardul european al iepurilor de rasă.
La fel în cazul culorii sallander dată de rasa respectivă, culoarea este asociată cu desenul, alte nuanțe nefiind standardizate la nivel european.
Probabil evoluția și cercetările genetice vor duce și la apariția a noi desene, culori și rase, dar la momentul actual discutăm despre normele și regulile valabile la acest moment în domeniu.
Rămâne la aprecierea dvs. despre cum doriți să faceți împerecherile la aceste rase, în funcție de ceea ce vă doriți dvs., o calitate pe rasă curată a ceea ce însemnă o varietate de culoare pură, cu care să aveți rezultate în expoziții sau o diversitate coloristică într-adevăr încântătoare ochiului, dar necompetitivă expozițional și nici ca putere de transmitere a culorii pure.
Un iepure care are în ascendență 3-4 bunici de culori diferite, și părinții tot de culori diferite, va avea gene amestecate de culoare și un fenotip slab pe culoare, iar puterea de transmitere la urmași a culorii va fi slabă tocmai interacțiunii acestor gene din care unele au o dominanță mai pronunțată iar altele mai slabă.
Rasa pură se caracterizează printr-un genotip stabil inclusiv la culoare, dar mai ales fenotipul care este descris în standardul rasei pentru mai multe caractere să fie conform, inclusiv pentru culoare acest fenotip este foarte bine definit - iar caracteristica principală trebuie să fie puterea de transmitere a caracterelor rasei pure la urmași, adică inclusiv a culorii respective. Cuibul obținut la rasa pură trebuie să aibă produși omogeni și de aceeași culoare întotdeauna.
******************************************
Învățăm unii de la alții sau facem schimb de informații, ceea ce cu siguranță este un lucru bun, este bine ca întotdeauna să știm să ascultăm ceea ce spune interlocutorul, fiindcă și eu spre exemplu nu cunoșteam rasa Separator până când nu mi-ați spus dvs. de ea .
Există tendința multor crescători de a experimenta, și ea este chiar foarte bună, fiindcă omul a încercat întotdeauna să creeze ceva, ține de creativitate, și așa s-au creat marea majoritate a raselor de iepuri prin experimente, dar și cu puțină știință, adică dirijat și nu în mod aleatoriu.
Sunt aici două diferențe de viziune în rândul crescătorilor - una e aceea a crescătorilor cu experiență care încearcă să obțină o anumită varietate de culoare plecând de la altele după un plan dirijat, sau un proiect care urmărește o anumită schemă genetică, și care știu de la ce pleacă și ceea ce vor să obțină, ceea ce constituie un lucru demn de apreciat, iar altă tendință este aceea a crescătorilor neexperimentați care vor să obțină diverse culori, amestecând culorile în mod aleatoriu, după nici un plan, fără o schemă genetică, iar scopul este unul comercial. Din păcate aceștia din urmă sar peste o anumită etapă, aceea a învățării unor cunoștințe de bază despre genetică, sar peste știință, și vor să imite pe crescătorii experimentați. Sau nu neapărat că vor să imite, ci vor să obțină avantaje comerciale speculând naivitatea altor crescători aflați la început de drum.
Aceasta e realitatea din păcate, Aceste aspecte sunt de o mare diversitate și complexitate, și este foarte greu să disociezi anumite tendințe, însă numai cine e conectat la această realitate și o cunoaște poate observa aceste lucruri.
Și eu vă doresc toate cele bune !
Despre nelămurirea dvs. în legătură cu neozeelandezul este foarte simplu , inițial rasa a fost creată de crescătorii californieni care au urmărit crearea unei rase pentru producția de carne. Încă nu exista sau era la început fenomenul cu expozițiile iepurilor de rasă, iar după ce această rasă ajunge din America de nord în Anglia, englezii lucrează cu ea dar pentru a ameliora mai mult blănița. Acesta a fost începutul pentru această rasă care apoi a ajuns ușor din Anglia pe continent și s-a răspândit în toată Europa. Sunt două aspecte pe care trebuie să le disociați, crearea rasei și apoi ameliorarea ei pentru a fi prezentă la expoziții. La expoziții se apreciază în special blana, fiindcă iepurii sunt animale de blană. Rasa a fost creată special pentru scopuri industriale, da , pentru a fi crescută în combinate și amenajări cunicole intensive, nu se punea accent pe blană . Europenii ca și asiaticii au pus accent și pe blană, și asta mai mult în rândul crescătorilor particulari , dar nu numai.
Trebuie să vă spun că o rasă poate evolua în timp, se mai ameliorează calitatea blănii, talia, greutatea și vă spun cum, prin infuzii cu alte rase compatibile . Așa că nici această rasă nu a scăpat de infuzii, de aceea au apărut în expoziții exemplare care săreau din standard, la greutate, și bineînțeles la talie, mărimea capului, dar acestea respectau lungimea urechii și greutatea , sau săreau la greutate. De ce ? S-au făcut infuzii cu Uriaș alb și apoi s-a revenit pe hibrizi tot cu neo pentru stabilizarea lungimii urechii.
Pe de altă parte au o influență destul de mare și furajele granulate din ziua de azi, care sunt făcute după rețete științific studiate, pentru aport de proteine, minerale, vitamine ceea ce ridică sporul de creștere al rasei care are tendința de a sări din standard la criteriul greutate. Dar, bomboana de pe tort e chiar decizia comisiei europene de standardizare a asociației europene, unde suntem și noi membri de a mări la unele rase plaja de greutate datorită acestei tendințe. Astfel și la neozeelandez acum limita maximă pentru iepurii de expoziție este 5,500 kg., deci s-a mărit cu 500 grame.
La iepurii de rasă pentru expoziție dacă vă uitați pe o fișă de arbitraj sunt mai multe criterii de apreciere pentru blăniță și desen, mai mult de 3-4 ori. Greutatea e doar un criteriu din cele 7, cum e sănătatea și întreținerea.
Dar deși crescătorii de iepuri de expoziție, cresc aceste animale, este păcat că ei nu valorifică sau nu folosesc blănițele la confecționarea de veșminte.
Este un alt subiect - poate îl abordăm odată, ca și apariția hibrizilor specializați pe producția de carne.
O seară bună vă doresc !
Sima si mult respect!
Acest aspect este esențial pentru crescătorii de rasă pură, și el este cel care face diferența în competiții mai ales la nivel european și chiar național.
Numai bine și dvs. !